🇷🇴Gorj: Zeci de elevi, îngheață intr-o școală, pentru că nimeni nu vine să le taie lemnele…

Totul se întâmplă în comuna Scoarța, județul Gorj, iar primarul comunei, Ion Stamatoiu, susține că în acest an au fost plătiți 30.000 de lei pentru aprovizionarea cu lemne a celor trei școli din comună – două gimnaziale și una generală.Zeci de elevi dintr-o școală dintr-o comună din județul Gorj au ajuns să înghețe de frig în clase pentru că nimeni nu vine să le taie lemnele din curtea școlii. Directorul unității de învățământ se apără și spune că ”părinții s-au boierit și nu mai ajută”. 

Acum, însă, a descoperit că nu are cine să le taie, susținând că părinții “nu mai sunt dispuși să sară în ajutor”, iar numărul beneficiarilor de ajutoare sociale este mult mai mic față de anii trecuți.

“Nu avem cu cine. Am apelat și la niște prieteni, sâmbătă avem acțiune la ora 09.00, la școală, la Scoarța, să le tăiem. Deja vorbeam cu femeia de serviciu să fie acolo, că mai vin doi-trei bărbați cu drujbele. Inclusiv eu particip. Ce să facem, dacă nu are cine? Am apelat la părinți, nu au venit, am apelat chiar la începutul școlii să reabilităm grupul social în curte, nu au venit. Am găsit înțelegere în altă parte, la unitatea militară de exemplu. Gratuit, voluntar”, a declarat pentru Mediafax primarul din Scoarța.

Directorul Școlii Gimnaziale Scoarța, Alina Bobei, spune că îngrijitorul școlii ar putea să se ocupe de tăierea lemnelor, dar nu poate singur pentru că sunt foarte groase. El afirmă că primarul mai trimitea școlii beneficiari ai ajutorului social, dar acum nu mai are pe cine.

“Părinții nu prea. Părinții s-au boierit, cică e obligația Primăriei, a școlii, nu e a lor. Unii dintre ei ne-au ajutat, am avut aici ceva de făcut de construit și ne-au ajutat, au venit fără bani, dar nu putem să abuzăm de ei întodeauna”, a declarat directorul Școlii Gimnaziale Scoarța, potrivit HotNews.ro.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Ghicioi Mariana