🥺💦💧Avertisment Îngrijorător: 17 ţări care “se află într-o deficienţă acută de apă”,

Institutului Mondial al Resurselor clasifică 17 ţări care “se află într-o deficienţă acută de apă”, situate în principal în Orientul Mijlociu: Qatar, Israel, Liban, Iran, Iordania, Libia, Kuweit, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Alte douăzeci și șapte de state  se află pe lista „insuficienței mari de apă”. 

Printre acestea se află mai multe țări europene precum Italia, Spania, Portugalia sau Grecia, dar și Belgia. Elveția este una dintre țările cu cel mai mic risc de deficit de apă.

La 20 de kilometri de capitala Doha se ridică patru hale uriaşe în care sunt ascunse aproape două milioane de metri cubi de apă.

Este echivalentul a 700 de piscine olimpice, spune Ahmed Nasser al-Nasser, directorul companiei publice Kahramaa.

Întregul proiect  strategic finanţat cu 2,5 miliarde de dolari va fi în curând certificat de Guinness World Records ca fiind cea mai mare rezervă de apă potabilă din lume.

Construcţia din deşertul Um Salal este doar una  dintre cele cinci mega-rezervoare conectate la cele două instalații de desalinizare a apei de mare din țară, cu 600 km de conducte, în mare parte fabricate în Franța de  compania Saint-Gobain.

Qatar nu are de ales, micul emirat se confruntă cu o penurie a apei, în contextul în care în 30 de ani populaţia a crescut de la 370.000 până la 2,9 milioane de oameni.

“Aşezat” confortabil  pe a treia rezervă mondială de gaz, micul emirat poate scoate carnetul de cecuri. Prin urmare, a investit în desalinizare, pentru că apa de mare reprezintă 95% din cea distribuită. 

Și odată finalizată, în 2026, mega-rezervoarele Kahramaa vor dubla capacitatea de stocare. Rezerva de apă în stratul freatic este estimată la 2,5 miliarde de metri cubi, însă se goleşte în fiecare an cu 100 de milioane mc. Datorită rezervoarelor nu vom mai extrage din subteran. Este o oază în caz de probleme, explică Nasser.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Andrei Marian Mihai