🇲🇬💦Madagascar: Nouă oameni au murit și trei persoane sunt date dispărute după trecerea Ciclonului Belna!

Nouă persoane au murit, iar alte trei sunt date dispărute după ce ciclonul Belna a lovit ţărmurile nord-vestice din Madagascar, a anunţat marţi un oficial citat de agenţia DPADirectorul autorităţii naţionale pentru situaţii de urgenţă, Elack Andriankaja, a declarat pentru DPA că cele nouă persoane care au murit în localitatea Soalala au rămas ”captive în inundaţii”.

Clădiri guvernamentale, drumuri şi locuinţe au fost distruse de ciclonul însoţit de viteze ale vântului care au atins luni 130 de kilometri la oră.

Deputatul Naina Randriamisa din Soalala a declarat pentru ziarul local Midi-Madagascar că ”80 de procente dintre acoperişuri au fost distruse, iar apele continuă să crească” în majoritatea cartierelor.

Andriankaja a reactualizat bilanţul iniţial al persoanelor afectate, de la 9.000 la 1.472, în urma unor cercetări preliminare. Amploarea totală a pagubelor nu este deocamdată clară.

Cu toate că furtuna slăbeşte în intensitate, potrivit biroului de meteorologie trei regiuni vestice din Madagascar, Boeny, Melaky şi Menabe, sunt în continuare vizate de o avertizare de inundaţii.

Premierul Christian Ntsay şi ministrul de Interne Tianarivelo Razafimahefa urmează să viziteze marţi zonele afectate, notează DPA.

Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UN-OCHA) a anunţat luni că autorităţile din Madagascar au emis o alertă roşie pentru regiunea Boeny – unde se află Soalala – situată pe coasta nord-vestică. Biroul naţional pentru gestionarea riscurilor şi catastrofelor (BNGRC) din Madagascar a mobilizat, la rândul său, echipe de salvatori ca măsură de precauţie.

La începutul acestui an, mai multe ţări din estul Africii – Mozambic, Zimbabwe şi Malawi – au fost devastate de cicloanele Idai şi Kenneth.

Madagascar, una dintre ţările cele mai sărace din lume, este afectată frecvent de cicloane sau de alte furtuni tropicale.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Ghcioi Mariana r