🇷🇴Senatul a blocat Guvernul Orban să emită Ordonanțe de Urgență!

Senatul a dat raport de respingere pentru proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară.Comisia juridică a Senatului a acordat marţi raport de respingere proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară. În favoarea proiectului de lege s-au pronunţat, în Comisia juridică, prin vot, trei senatori, iar patru s-au abţinut, arată Agerpres.

Liderul grupului senatorial liberal, Daniel Fenechiu, a explicat că un astfel de rezultat era aşteptat, pentru că în Senat “majoritatea PSD subzistă”, dar, după pronunţarea plenului, proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional, “unde lucrurile stau altfel”.

“Guvernul nu are o susţinere majoritară în Senat. Noi ne-am dorit foarte mult să obţinem azi un raport, fie el şi negativ. Mâine trebuie să intre în plen raportul, indiferent că va fi în Senat un vot favorabil sau nefavorabil, Camera Deputaţilor este decizională, unde lucrurile stau altfel”, a explicat Daniel Fenechiu.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Sonia Ivănescu