🇧🇴🇦🇷Fostul președinte al Boliviei, Evo Morales a sosit la Buenos Aires, unde a cerut “statut de refugiat”

Fostul preşedinte bolivian Evo Morales a sosit joi la Buenos Aires, venind din Cuba, urmând să se instaleze în Argentina, a anunţat noul ministru de externe al acestei ţări, Felipe Sola, transmite AFP.Evo Morales ‘tocmai a aterizat pe (aeroportul) Ezeiza. El vine pentru a rămâne în Argentina ca solicitant de azil şi va obţine imediat statutul de refugiat’, a declarat Felipe Sola la postul de ştiri TN.

Preşedintele ales al Argentinei, peronistul de centru-stânga Alberto Fernandez, s-a pronunţat în noiembrie în favoarea acordării azilului lui Evo Morales, victimă, în opinia sa, a unei ‘lovituri de stat’.

Fernandez a fost învestit preşedinte marţi.

Fostul preşedinte bolivian a demisionat la 10 noiembrie după ce a fost abandonat de armată, după trei săptămâni de manifestaţii de protest faţă de fraudarea alegerilor – denunţată de opoziţie şi de Organizaţia Statelor Americane (OSA) – în care Morales candida pentru un al patrulea mandat.

Denunţând o ‘lovitură de stat’, el s-a refugiat în Mexic, condus de preşedintele de stânga Andrés Manuel Lopez Obrador.

Vineri, după aproape o lună petrecută în Mexic, Morales a plecat într-o vizită în Cuba, de unde a decolat spre Buenos Aires.

Ministrul argentinian a dat asigurări că Evo Morales ‘se simte mult mai bine aici decât în Mexic’.

Cei doi copii ai lui Morales, Evaliz şi Alvaro, care nu au deţinut niciodată funcţii publice, au ajuns şi ei în capitala Argentinei la sfârşitul lui noiembrie, venind de la La Paz.

Între timp, parlamentul bolivian a votat pentru convocarea de noi alegeri legislative şi prezidenţiale, la care Evo Morales nu se poate prezenta.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Emilian Ionescu