🇷🇴Constanța: Un dulap a căzut peste un băiețel de 5 ani la Grădiniță. Autoritățile au dat declarații halucinante despre incident…

Copilul de 5 ani era împreună cu mama sa și se îndreptau spre ieșire când băiatul s-a agățat cu ambele mâni de ușa unui vestiar. Dulapul, care nu era prins în perete a căzut peste copil.“Un prescolar s a prins cu ambele manute de un vestiar, vestiarul s a deplasat. parintele a intervenuit imediat. Este o zona frecvent circulata, vestiarele sunt pentru copii. noi trebuie sa asiguram igiena in spatele dulapurilor”, spune Mihaela Ivan – purtătorul de cuvânt al grădiniței.

Imediat, la locul incidentului au ajuns și medicii de pe ambulanță care l-au transportat la spital.

“La locul incidentului s-a deplasat un echipaj SAJ care a găsit un copil de 5 ani conștient care prezenta un traumatism în regiunea lombară în urma unui incident de la grădiniță. I s-a acordat primul ajutor și a fost transportat la spitalul județean unde a și rămas internat pe secția de chirurgie pediatrică.”, spune Claudia Tătărici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Constanța.

Din perspectiva conducerii Inspectoratului Școlar, în ciuda gravității incidentului, nimeni nu trebuie sancționat.

“Deci dulapul nu fusese ancorat, nu fuseseră până acum probleme. Acum vom solicita să fie ancorat să fie ridicat pe un piedestal de lemn sa nu mai avem astfel de situatii.”, Sorin Mihai – inspector scolar general.

Reprezentanții Inspectoratului cât și poliția au început o anchetă. 

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Emilian Ionescu