🇷🇺🔥Rusia: Incendiu violent la bordul unicului portavion rus, Amiral Kuznețov! Cel puțin un muncitor este dat dispărut!

Un incendiu a izbucnit la bordul unicului portavion rus, Amiral Kuznețov, care se află la chei în portul Murmansk (nord) de peste doi ani pentru lucrări de reparație, informează RIA Novosti.Potrivit sursei citate, cel puțin un muncitor este dat dispărut.

Amiralul Kuznețov a mai fost avariat în octombrie 2018 când docul plutitor la care era amarat s-a scufundat.

Unicul portavion al Rusiei, bătrânul Amiral Kuznețov este supus unor lucrări de reparație și mentenanță de la începutul lui 2017, prevăzut pentru a dura până în 2021.

Potrivit agenției Ria Novosti, care citează șantierul naval însărcinat cu lucrările, incendiul a izbucnit în cală, unde se efectuau operațiuni de sudură.

Peste 400 de persoane se aflau pe navă când a izbucnit incendiul.

„Numărăm (oamenii), durează, dar nimeni nu a ieșit pe targă până în prezent”, a precizat serviciul de presă al șantierului pentru agenția Tass.

Incendiul nu era stins la jumătatea zilei și se întindea pe 600 de metri pătrați, a afirmat o sursă anonimă pentru agenția Interfax.

Lansat în 1990, Amiralul Kuznețov a fost amplasat în ultimii ani în Mediterana, în cadrul intervenției rusești în Siria. Nu a mai suferit reparații majore din 1997.

În octombrie 2018, o macara de 15 metri s-a prăbușit pe puntea portavionului, din cauza unei întreruperi de curent care a oprit pompele și a determinat scufundarea docului plutitor – singurul de acest gen din Rusia – la care nava era amarată.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Andrei Marian Mihai