🇷🇴Dăncilă atac la adresa Guvernului Orban pe tema raportului de Rating…

Fostul premier Viorica Dăncilă, a declarat, vineri, la sediul PSD, că Standard & Poor’s a dat semnale în august că nu sunt probleme pentru România, însă raportul de acum al acestei agenții s-a modificat după declarațiile ministrului de Finanțe și împrumuturile tot mai mari ale Cabinetului Orban.“Aceeași agenție a dat semnale în august că există stabilitate și că nu este niciun pericol pentru România. Declarațiile ministrului de Finanțe, precum și împrumuturile foarte mari pe care le face actuala Guvernare au dus la această concluzie a agenției”, a declarat Viorica Dăncilă

Fostul lider social-democrat a precizat că e mai ușor  ”să dai vina pe greaua moștenire”, subliniind că un ”Guvern trebuie să găsească soluții”.

„Vedem un guvern care băjbâie. Nu vedem o linie clară”,  a mai spus Viorica Dăncilă.

De asemenea, Viorica Dăncilă a criticat Guvernul Orban pentru intenţia de a abroga OUG 114 şi a afirmat că miniştrii nu au citit textul integral al ordonanţei. 

„Cred că nu au citit bine OUG 114. Sunt şi lucruri benefice acolo. Ar trebui să vorbească cu pensionarii și cu cei din domeniul construcților. Ne-au acuzat pe noi că nu am avut dialog, dar acum nici ei nu au stat de vorbă cu cei implicaţi şi afectaţi de această ordonanţă, pentru a le afla punctul de vedere”, a declarat Viorica Dăncilă la sediul PSD.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Emilian Ionescu