🇷🇴București: O tânără a fost găsită moartă in Parcul Păcii din Militari!

O tânără de 31 de ani a fost găsită moartă, în această dimineaţă, în Parcul Păcii din Militari, chiar la gura de metrou.“Era în geacă roşie, pe canapea (bancă n.r.), cu capul dat pe spate, într-o poziţie normală de şezut”, a declarat un martor.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, iar cadavrul a fost ridicat şi transportat la IML în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.

Lângă vicimă se aflau nişte medicamente, motiv pentru care se merge şi pe varianta unei sinucideri, însă sunt luate în calcul toate pistele posibile.  

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Sonia Ivănescu