🇷🇴Ialomița: Opt persoane au ajuns la spital intoxicate cu monoxid de carbon!

Intervenție în forță a pompierilor și medicilor Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița în dimineața zilei de sâmbătă, 14 decembrie 2019, în comuna Armășești. Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au intoxicat cu fum în propria locuință. Opt dintre victime au ajuns la Spitalul Municipal Urziceni.

Transportați de urgență la spital

Cele zece persoane, printre care se numără și copii, locuiesc împreună sub același acoperiș, pe o stradă din comuna Armășești. Se pare că fumul a fost provocat de un generator de curent, folosit pentru iluminatul locuinței. Aparatul s-a defectat și a început să scoată fum dens.

Unul dintre locatarii imobilului a fost cel care a sunat la 112 și a cerut ajutorul pompierilor și medicilor Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Cu ajutorul paramedicilor SMURD din Urziceni, dar și al echipajelor de ambulanță, opt persoane au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni.

Toate persoanele acuzau dureri de cap, grețuri și vărsături. Reprezentanții unității medicale au confirmat faptul că în prezent starea acestora este stabilă și după ce vor primir îngrijirile medicale de care au nevoie vor fi externați.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Emilian Ionescu