🇷🇴Mihai Tudose și alți foști membri PSD care au plecat la Pro România invitați sa se reîntoarcă in PSD!

PSD Brăila a decis, în şedinţa de sâmbătă, să-i invite oficial să se întoarcă în partid pe foștii membri care au plecat la Pro România. Printre aceștia se numără și fostul premier, Mihai Tudose.Biroul organizaţiei judeţene PSD Brăila, întrunit în ziua de 14 decembrie 2019, a analizat situaţia creată pe scena politică brăileană, în mod deosebit anunţul privind demisia în bloc a membrilor Pro-România Brăila.

În cadrul discuţiilor s-a evidenţiat necesitatea coagulării eforturilor tuturor forţelor politice de stânga în vederea câştigării alegerilor locale şi parlamentare din anul 2020.

În acest context, Biroul organizaţiei judeţene PSD a hotărât să adreseze invitaţia către cei care au activat în cadrul Pro România, membri şi simpatizanţi, către toţi brăilenii care împărtăşesc valorile social-democrate, de a adera la organizaţia PSD pentru ca împreună să îndeplinim proiectele sociale, economice şi politice ale judeţului Brăila”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru.

După ce Marcel Ciolacu a declarat că este posibil ca Mihai Tudose să revină în PSD, fostul premier a susținut și el că o revenire în rândul social-democraților nu este exclusă, în situația în care motivele care l-au determinat să-și dea demisia din partid au dispărut.

„Întâi, întâi și întâi o să am discuție cu domnul președinte interimar Marcel Ciolacu și cu alți colegi din conducerea interimară. În condițiile în care au dispărut o serie de lucruri din PSD, care m-au făcut pe mine să plec, dar și alții, iar unele cu siguranță cu dispărut, atunci putem purta o discuție. Eu am mai spus-o public: părerea mea este că la PSD trebuie un decalog în care să fie trecute acțiunile pe care să nu le mai facem. Eu am plecat din PSD dintr-o mulțume de motive, diferențe de concepție, de viziune etc., iar dacă acestea s-au schimbat, atunci putem discuta”, a declarat Mihai Tudose, pentru stiripesurse.ro.

Acesta a mai precizat că vrea să aibă o discuție și cu membrii Pro România care au părăsit partidul: „Trebuie să văd ce fac și acești oameni, ce planuri au, pentru că niciodată n-am acționat de capul meu. Vreau să văd ce fac acești oameni, să am o discuție și cu cei de la PSD Brăila, vreau să merg pe stradă să discut cu oamenii și la final să am o discuție foarte, foarte serioasă cu mine”.

Anterior, întrebat dacă fostul premier Mihai Tudose revine în PSD, Marcel Ciolacu a răspuns: „Este posibil. Este posibil să se întoarcă. Trebuie avută o discuţie în interiorul organizaţiei de la Brăila şi ţinând cont că domnul Tudose e un europarlamentar din 36, nu e un parlamentar din 465, câţi sunt în Parlamentul României”.

Ciolacu a mai precizat că și Sorin Grindeanu şi Marian Neacşu „sunt bineveniţi” dacă vor să revină în PSD. În schimb, Adrian Ţuţuianu a anunţat deja că nu intenționează să se întoarcă în rândurile social-democraților.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Sonia Ivănescu