🇪🇸🇨🇱COP25 aprobă un document final privind creşterea ambiţiilor climatice pentru 2020!

Cea de-a 25-a Conferinţă a ONU privind schimbările climatice (COP25) desfăşurată la Madrid a reuşit duminică să aprobe un document privind creşterea ambiţiilor climatice pentru 2020 şi respectarea Acordului de la Paris prin care ţările se angajează să evite ca temperatura medie a planetei să crească în acest secol cu peste 1,5 grade Celsius, relatează EFE, scrie agerpres.Acordul intitulat „Chile-Madrid: Time for action” a fost convenit după aproape două zile de la încheierea COP 25, prevăzută pentru vineri, şi după negocieri-maraton care s-au prelungit şi duminică dimineaţă.

Documentul a fost aprobat de preşedintă chiliană a COP25, Carolina Schmidt, după dezbateri intense cu Brazilia care nu accepta iniţial două paragrafe în acordul privind oceanele şi utilizarea pământurilor.

Acordul final al COP25 stabileşte ca ţările să prezinte în 2020 angajamente mai ambiţioase privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (aşa-numitele Contribuţii Naţionale Determinate) pentru a face faţă urgenţei climatice.

Potrivit acordului, cunoaşterea ştiinţifică va fi „axa principală” care trebuie să orienteze deciziile climatice ale ţărilor pentru a-şi revizui în sus ambiţiile ce trebuie actualizate permanent în funcţie de progresele ştiinţei.

Textul cuprinde necesitatea „imperioasă” ca tranziţia spre o lume fără emisii de gaze cu efect de seră să fie justă şi să impulsioneze locuri de muncă decente.

Acordul recunoaşte, de asemenea, acţiunea în favoarea climei promovată de protagonişti neguvernamentali, care sunt invitaţi să o sporească şi să generalizeze strategii compatibile cu clima.

Dezbaterile desfăşurate la Madrid au demonstrat că persoanele şi preocupările trebuie să se afle în centrul răspunsului climatic, notează EFE.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Sonia Ivănescu