🇮🇹🇷🇴Italia: Badante fără sărbători! Plânsetul fără ecou al miilor de românce care lucrează în Italia…

Acesta este drumul pe care îl iau , anual, mii sau poate chiar zeci de mii de femei din România cu speranța de a pune un bănuț deoparte…pentru copii, nepoți, datorii sau pentru un trai la limita decenței.Ceea ce nu știu mulți ( uneori nici propriile familii, decât până ajunge să fie prea târziu), e că meseria asta te dezbracă de tot ce e uman în tine, te destramă ca pe o bluză veche din care la sfârșit mai rămân câteva ațe.

Umilințele prin care deseori sunt nevoite să treacă aceste femei sunt de neînchipuit . Anunțurile sună îmbietor, zugrăvind un scenariu idilic în care singurul lucru pe care trebuie să îl faci este să ții companie unui bătrânel simpatic, să-i așezi masa și uneori, dacă vrei, să mai cumperi câte ceva pentru casă , și toate astea pentru generosul salariu de maximum 1000 euro pe lună. Ba mai mult, ți se oferă „ privilegiul” de a fi cazat în aceeași casă cu stimabilul/a, ca să economisești bani frumoși. Cu alte cuvinte, să zici mulțumesc lui Dumnezeu că te-a „ pălit” așa noroc chior, scrie ziarpiatraneamt.ro

Să deschidem totuși ochii! Nu e vorba nici de ținut companie, și nici de bătrânei simpatici ( cei care sunt, reprezintă exact excepția care confirmă regula). În filme, da, poate, în realitate însă, în realitatea lor, exclus.

Oamenii în vârstă, prin definiție, sunt capricioși, mofturoși și teribil de încăpățânați. Boala scoate ce e mai rău din ei la iveală, și asta oriunde, în orice parte a lumii. Nu mai vorbim și de categoria celor care refuză să te trateze ca pe o ființă umană pentru simplul motiv ca nu le ești conațional, și te „ alintă” duios: „ rumena di merda” ( n.r : româncă de c…t).

Mâncarea pe care o prepari nu e niciodată îndeajuns de bună, casa nu e suficient de curată, nu te miști destul de repede, economii la cumparaturi nu știi să faci. Ești un nimic, un zero, un paria al societății lor.

Ziua ta liberă numai liberă nu e, pentru că mereu există ceva last-minute de făcut. Și nu, nu ai voie să îți ceri drepturile pentru că se abat asupra ta atât blestemele lor, cât și ale odraslelor care latră ordine în stânga și-n dreapta.

Unele femei rezistă cu greu, femei care își distrug psihicul și sănătatea, altele se întorc deznădăjduite acasă sau își încearcă norocul în alte familii. Suferințele lor nu ajung acasa prin Western Union, odată cu bruma de bani strânsă cu greu, dar statul se mândrește cu creșterea economiei, cu sumele de bani care intră anual în țară de pe urma sacrificiilor lor. Un stat impotent care în loc să găsească soluții pentru a-și ține proprii oameni în țară, îi condamnă la o viață de mizerie printre străini. Din când în când își manifestă o fățarnică recunoștință, cam tot pe-atunci când e nevoie de voturi. Și cam atât.

Badantele nu sunt simpli companioni. Sunt infirmiere, femei de serviciu, asistente, psihologi, bucătărese, mediatori conflicte, salahori,agenți de livrări și sacul în care cei pentru care muncesc își deșartă tot bagajul emoțional. Sunt eroine care ar trebui respectate, apreciate, nicidecum blamate. Nu veți sti niciodată cam câte dintre ele s-au întors cu depresii, cu tendințe suicidare, sau câte au rămas și fără puterea de a ține o cană cu ceai în mână…de la atâta „ companie”. Habar nu aveți…

Nicolița, îngrijitoare: “Sunt nişte bani în plus! Mai câştigi încă jumătate. Da. Dacă mai prinzi şi o sărbătoare, se plăteşte cu 50 de euro dacă stau în casă.

Aşa e programul, 54 de ore, 9 sute şi. Aşa apare în busta paga (contract) şi restul cu ore suplimentare, dar cu orele pe care le faci, alea nu îţi apar în busta paga, nu poţi tu să le spui lor, adică nici nu ai voie până la urmă, pentru că tu trebuie să te limpezeşti şi la cap. Ăştia nu sunt de acord cu tine să stai în casă. ”Du-te afară şi ieşi”! Pentru că aşa scrie în lege.”

Scrie în lege, dar ea spune că are nevoie de bani.

Nicolița: “Uite aici calendarul, orele suplimentare mi le plăteşte. Deci eu nu ies afară. Nu am la ce să ies. Ies afară duminică. Păi unde să mă duc eu, la vârsta mea, două ore, unde să mă duc pe zi?”

Eu când am venit aici, am venit pentru că ploua pe mine. Nu am venit că mi-a fost drag să vin în Italia. Şi soţul meu a rămas acasă.”

Sora sa a adus-o în Italia, pentru că nu mai făcea faţă şi i-a propus să o înlocuiască, pe perioade scurte, cât venea în România. Şi au făcut aşa până când sora şi-a găsit altă bătrână de care să aibă grijă. Apoi sora ei s-a îmbolnăvit, s-a întors în România, şi s-a stins.

Nicolița: “Făceam schimb cu sora mea. De la noi vorbesc. Şi întotdeauna când pleca de aici mă ruga “Ai grijă de baba!, ai grijă de baba! Să mai facem şi noi nişte bănuţi să mai ajutăm şi noi copiii! Şi a murit sora mea, înaintea babei!”

Nicolița a intrat într-o depresie. Pentru că în timp ce ea vedea de o bătrână în Italia, i s-a stins şi bărbatul, acasă. Aveau peste 40 de ani de căsnicie.

Nicolița: “Şi casa mea s-a terminat! Deci am venit că ploua pe mine, am rezolvat tot acasă, am făcut tot ce se poate face şi acum stă încuiată. Şi nu stă nimeni!”

Astăzi îşi reproşează că munca de badantă a ţinut-o departe de cei care i-au fost dragi toată viaţa, că nu mai poate da anii înapoi.

Nicolița: “Să ştii că am suferit mai mult după sora mea, mă crezi?”

Gabriela Bondoc, medic primar psihiatru: “Vin cu depresie, cu stări de vomă, atacuri de panică, dureri de cap.”

Nicolița: “Lorazepam iau odată o jumătate, când mă culc. Şi dacă nu adorm, mai iau şi jumătatea cealaltă. Am zile când sunt agitată şi nu dorm. Şi asta e Paroxetina, din care nu mai am decât atât, să vorbesc cu doctoriţa să îmi mai dea. Fără ele? Fără ele nu pot să stau. Mereu am avut nevoie de ele, de când am plecat de acasă. Mereu. Acasă, nu!”

Redactor Robert Bălan articol publciat de Anton Cristian Petrea corespondent WordPress la Roma