🇷🇴Alina Gorghiu: Marcel Ciolacu sesizează CCR “Doar ca să arate că nu a dispărut total din politică”

Alina Gorghiu a declarat că judecătorii CCR vor respinge sesizările făcute de PSD pe legile asumate de Executiv deoarece nu există nicio prevedere legală care să împiedice angajarea răspunderii pe un act normativ aflat în procedură parlamentară.“Dacă erau probleme pe fondul angajării răspunderii și pe fondul legilor, PSD avea la îndemână un mijloc democratic de contestare a lor, și anume moțiunea de cenzură. CCR nu are altă soluție decât aceea de a respinge sesizările. Nu scrie nicăieri, în afară de o decizie a CCR unică de acum 10 ani, că o lege aflată în procedură parlamentară nu poate fi preluată sau retrasă de Guvern și adoptată prin Ordonanță sau prin angajare de răspundere”, a afirmat, duminică, Alina Gorghiu la Digi 24, potrivit Mediafax.

Alina Gorghiu susține că Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, nu este în măsură să atace la Curtea Constituțională legile pe care Guvernul vrea să-și asume răspunderea deoarece reprezintă partidul din Opoziție.

“Marcel Ciolacu, președintele interimar PSD, a afirmat că, în opinia lui, angajarea răspunderii de către Guvernul Orban a declanșat un conflict juridic de natură constituțională. Ca atare, în acest moment, nimeni din România nu știe dacă sesizarea la CCR, ca parte a procesului legislativ, va fi făcută de PSD prin semnături la 25 de senatori sau 50 de deputați în baza articolului 146, litera a, sau va exista o sesizare din partea președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, pentru că tot a vorbit de acest conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice iar aceste declarații de astăzi și de zilele trecute sugerează a doua variantă. E o mare greșeală din punct de vedere constituțional, pentru că, în acest moment, domnia sa nu este în măsură să formuleze genul acesta de conflict ca președinte al Camerei, pentru că reprezintă partidul de Opoziție”, a explicat Gorghiu.

Alina Gorghiu a precizat că “să ataci de formă spunând foarte limpede că nu ai o problemă cu fondul, cu reglementarea în sine, înseamnă că apelezi la niște pârghii constituționale doar să arăți că n-ai dispărut total din politică”.

Ea mai spune că întârzierea intrării în vigoare a modificărilor la OUG privind transportul intrajudețean reprezintă un gest iresponsabil.

“Nu are logică la acest moment să amâni intrarea de urgență în vigoare a modificărilor la OUG 51 referitoare la transportul intrajudețean. Este eminamente necesar ca această Ordonanță, în forma angajată de Guvern, să intre cât mai repede în vigoare. Sunt copii care fac naveta, care au o situație specială în familie și cred că acest gest este unul iresponsabil. Această sesizare (la CCR – n.r.) are un singur rezultat: de întârziere a intrării în vigoare”, a conchis Alina Gorghiu.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Ghicioi Mariana