🇷🇴Asociația Pride România amendată de CNCD pentru o piesă de teatru în care actorii ar defăima religia ortodoxă!

Asociația Pride România a fost amendată cu două mii de lei de Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru punerea în scenă a unei piese de teatru în care actorii ar defăima religia ortodoxă. Preşedintele CNCD spune că a fost încălcată libertatea de conştiinţă în momentul în care actorii, îmbrăcaţi în haine preoţeşti, au mâncat slănină cu ceapă pe o icoană cu Iisus Hristos. În vreme ce o astfel de amendă este aplicată în premieră în România, criticii de teatru se tem că decizia reprezintă o formă de cenzură.

Actorii au apărut îmbrăcaţi parţial în haine monahale, iar pe genunchi aveau un tablou în care era reprezentat Iisus şi pe care au tăiat ceapă.

Asociaţia Pride Romania susţine că spectacolul a fost doar o formă de exprimare artistică.

Spectacolul de teatru „Eu sunt! Şi?”, prezentat în cadrul Săptămânii Pride Cluj, a pus pe jar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Asta după ce mai mulţi spectatori care au văzut montarea spun că le-a fost încălcată libertatea de conştiinţă. CNCD a decis să amendeze asociaţia cu 2.000 de lei, însă preşedintele recunoaşte că este dificil de stabilit adevărul, atunci când la mijloc este un act artistic.

„Eu sunt pentru libertatea de exprimare, dar există limite chiar și în libertatea de creație, vorbim de obiecte de cult religios care au fost puse într-o ipostază care a adus atingere sentimentului religios. (…) Decizia noastră a generat și generează dezbateri, nu am avut cazuistică de acest gen în România, încercăm să identificăm limitele libertății de exprimare. Am adoptat această decizie în unanimitate”, a precizat pentru Digi24 Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Irina Avram