🇷🇴🇨🇳BANK of China își deschide prima sucursală in România la București!

Luni, are loc la Palatul Parlamentului evenimentul de lansare pentru lansarea sucursalei locale Bank of China, a patra cea mai mare instituție bancară din lume. Directorul general al surcusalei din București urmează să fie bancherul Guo Lixin, informează Mediafax.Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a anunțat, cu ocazia aniversării a 70 de ani de relații bilaterale România – China, că Bank of China își va începe operațiunile din România în decembrie.

Urmăriți-ne și pe pagina de Facebook News24Ro

„Înființarea pe teritoriul României de către Bank of China a unei sucursale, ce preconizează să desfășoare operațiuni din luna decembrie a acestui an, este rezultatul firesc al acestor evoluții pozitive. Doresc să remarc prezența domnului Guo Lixin, director general al acestei sucursale, căruia îi urez succes în activitate”, a spus atunci Isărescu.

În primăvară, Isărescu a făcut o vizită la Beijing unde s-a întâlnit inclusiv cu conducerea Bank of China, care a notificat la începutul acestui an Banca Națională a României privitor la intenția de a furniza servicii în mod direct pe teritoriul României.

Banca, prima instituție financiară din China ce intră pe piața locală, este deținută integral de statul chinez printr-un fond de investiții și este listată pe bursele din Shanghai și Hong Kong. Chinezii sunt prezenți de asemenea în mai multe țări din regiune, printre care Ungaria, Austria, Cehia și Polonia.

Sucursala a fost înregistrată încă din octombrie 2019. În toamna acestui an, Agricultural Bank of China, de asemenea una dintre cele mai mari bănci din China, controlată de stat, s-a înregistrat fiscal în România.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Andrei Marian Mihai