🇷🇴Fiul lui Sile Cămătaru a fost prins de polițiști după ce au fost trase în aer mai multe focuri de avertisment…

Oamenii legii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare fiindcă a refuzat să oprească la un control în trafic.Bărbatul era căutat de polițiști de două luni, după ce a înjunghiat un tânăr într-un club din Timișoara. 

Victima a declarat că, în timp ce se afla în apropierea unui club de manele de pe Calea Aradului, din Timişoara, a avut o altercație cu Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru. 

Acesta din urmă l-ar fi lovit pe tânăr, apoi l-ar fi înjunghiat. După incident, Albert Balint a dispărut, fiind dat în urmărire.

Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru, se află în acest moment la Timișoara, la audieri. Acesta va fi reținut pentru incidentul din luna octombrie. 

Polițiștii au încercat să-l oprească după ce au remarcat că avea numere de înmatriculare străine. I-au făcut semn să oprească mașina, dar a refuzat. Autoritățile s-au văzut nevoite să-l urmărească în trafic, însă la un moment dat acesta a părăsit autoturismul și a fugit. Polițiștii l-au somat, iar apoi au tras un foc un plan vertical și, în cele din urmă, au reușit să-i imobilizeze și să-l ducă la secție pentru audieri. 

Deși se afla la volan, nu are permis de conducere. Acesta urmează să fie reținut pentru incidentul din octombrie. Fiul lui Cămătaru l-a înjunghiat cu un cuţit, în faţa unui club de manele din Timişoara, pe un tânăr de 29 de ani. În urma incidentului, acesta a fost dus la spital, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Fiul lui Sile Cămătaru le-a spus reporterilor că nu a înjunghiat pe nimeni, că nu a fugit de poliţie şi că nu a stat ascuns. 

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Ghcioi Mariana