🇷🇴Vaslui: Copil de 13 ani, vândut de bunica sa unui cioban, pentru o capră și câțiva lei…

Un băiat de 13 ani a fost descoperit de polițiști la o stână din județul Vaslui, unde a fost vândut ca slugă unui cioban chiar de către bunica sa.Femeia a primit pe el o capră și câțiva lei, iar după ce ciobanul a refuzat să-i dea mai mulți bani, femeia a sunat la 112, anunțând dispariția minorului. Copilul era exploatat prin muncă, iar ciobanul îi dădea să bea alcool, pentru a nu îngheța de frig.

”Exploatat prin muncă și învățat să bea, acesta cutreiera cu oile dealurile Coroieștiului, prin frig, flămând și murdar”, scrie vremeanouă.ro. Potrivit acesteia, politiștii din județul Bacău au fost sesizati pe 12 decembrie, prin 112, că un minor de 13 ani, din comuna Motoșeni, aflat în plasament familial la bunica sa, este dispărut de acasă.

Îi dădea să bea țuică, ”să-i înfierbânte sângele”

„Oamenii legii au preluat copilul si l-au adus, chiar de pe 12 decembrie, la Centrul de Primire în Regim de Urgentã a Copilului Abuzat, Neglijat si Exploatat Bârlad, din cadrul DGASPC Vaslui. Aici copilul a primit mâcare, haine si cãldurã sufleteascã, fiind consiliat de specialisti. Asa s-a aflat cã muncea pe brânci, pe dealurile Coroiestilor, prin frig, pãscând oile ciobanului sef care, ca sã nu înghete „la muncã”, îi dãdea tuicã sã bea ca „sã-i înfierbânte sângele”, mai anunță aceeași sursă.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Ghicioi Mariana