🇷🇴🕯17 decembrie 1989. Ziua-n care Armata Română și-a ciuruit poporul la Timișoara!

Pe 17 decembrie 1989, în jurul orei 16:30, în Piaţa Libertăţii din Timişoara murea împuşcată Lepa Bărbat, primul erou al Revoluţiei din Decembrie. Lângă ea, soţul a fost grav rănit în abdomen, iar fiica, împuşcată în mână. La ordinul lui Nicolae Ceauşescu, militarii şi forţele de Securitate au deschis focul asupra manifestanţilor paşnici, care strigau ”Libertate!”. Pînă dimineaţă, au murit sub gloanţe 59 de timişoreni şi câteva sute au fost răniţi.La Timişoara, 17 decembrie este zi de doliu. Au murit primii eroi ai Revoluţiei din Decembrie 1989. Încă de dimineaţă, zvonurile confruntărilor violente cu Miliţia şi al arestărilor au cuprins întregul oraş. Oamenii care circulau cu tramvaiul erau intrigaţi că nu opreşte în staţia din Piaţa Maria, iar vitrinele din zonă erau sparte. Curând, toată lumea a aflat ce s-a întâmplat.

Unul dintre ciudatele momente ale dimineţii s-a produs în jurul orei 10:00, când conducerea Garnizoanei a scos pe străzile din centru un pluton de soldaţi, care a defilat cu drapelul de luptă. În scurtă vreme, în spatele lor s-au adunat în jur de 2.000 de oameni şi s-au hotărât să plece într-un marş paşnic spre Comitetul Judeţean PCR. Acolo au fost întâmpinaţi de un cordon de miliţieni. Strigau ”Fără violenţă!”, dar au fost împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Au început adevărate lupte de stradă cu forţele de Miliţie şi tot mai mulţi timişoreni veneau spre centrul oraşului.

În noaptea atât de zbuciumată în care timişorenii se răzvrătiseră şi înfruntaseră trupele de intervenţie care încercau să-i împrăştie, revolta părea să fi luat sfârşit, înfrântă de regimul opresiv.

Duminică dimineaţa, o linişte ciudată şi apăsătoare stăpânea oraşul aproape pustiu. Părea că nimic nu a tulburat liniştea nopţii, dacă străzi întregi n-ar fi arătat ca după un asediu violent.

Circulaţia tramvaielor fusese reluată dar de la catedrală până în Piaţa Iosefin acestea  nu mai opreau la nici o staţie. În jurul casei pastorului nu mai era ţipenie de om iar trecătorii erau obligaţi să circule pe celălalt trotuar. Se vorbea că Tökés fusese arestat în timpul nopţii şi dus într-o direcţie necunoscută, sau poate chiar lichidat. Doar vitrinele sparte de la Maria până dincolo de Piaţa Iosefin erau o dovadă clară că acolo avuseseră loc conflicte aprige. Pe bulevardul Tinereţii staţionau camioane încărcate cu sticlă iar angajaţii dădeau zor să înlocuiască geamurile vitrinelor făcute zob în cursul serii şi al nopţii. Şi la judeţeana de partid, toată zona era plină de cioburi şi măturătorii nu mai pridideau cu strângerea acestora. În schimb, rafturile magazinelor rămăseseră neatinse. Era însă o linişte aparentă. Oraşul fierbea.

Avea să fie cea mai teribilă, cea mai cumplită zi din acel decembrie sângeros, ziua în care un adevărat măcel s-a dezlănţuit împotriva locuitorilor oraşului. Consiliul judeţean, luat cu asalt Spre prânz, lumea a început să se adune din nou în Piaţa Operei. Clădirea consiliului popular judeţean era flancată pe străzile laterale de camioane cu militari şi TAB-uri iar în Iosefin circulaţia tramvaielor a fost din nou întreruptă. Pe marginea trotuarelor, trupe în uniforme albastre, cu scuturi, căşti şi câini făcuseră un adevărat cordon, de la catedrală până în Piaţa Küttl.

Militarii au fost scoşi din unităţi şi defilau demonstrativ prin centrul oraşului, cu arma la umăr şi baionetele puse. Nimeni însă nu-şi putea imagina ce avea să urmeze la lăsarea serii. Câteva mii de manifestanţi regrupaţi în centru au pornit din nou spre clădirea consiliului popular judeţean, pentru a încerca să discute cu prim-secretarul judeţului, Radu Bălan, numit în funcţie în 3 noiembrie, sau cu cineva din comitetul executiv. Lozincile s-au diversificat, demonstranţii cereau libertate, pământ, pâine, căldură şi mâncare pentru copii, eliberarea arestaţilor, alegeri libere. Accesul era blocat de cordoane de militari, atât dinspre facultatea de medicină cât şi dinspre podul Neptun dar după ce au fost din nou stropiţi cu jeturi de apă, demostranţii au incendiat maşina pompierilor şi alte vehicole, au respins cordoanele de militari şi au pătruns în clădirea consiliului de unde au început să arunce pungi cu mâncare, cafea ciocolată şi alte bunătăţi găsite la bufetul activiştilor de partid dar care lipseau din magazine, au smuls steagul cel mare din sala de consiliu şi au decupat stema – simbol al republicii socialiste – au aruncat portretul lui Ceauşescu şi drapelele partidului comunist şi le-au dat foc.

În jurul orei 14,00, în dreptul judeţenei de partid se vedea înălţându-se un fum gros şi negru. În cele din urmă, trupele de intervenţie aduse la faţa locului, însoţite de blindate, au reuşit să evacueze zona şi s-au operat noi arestări. După orele prânzului, elicoptere începuseră să survoleze oraşul, blindatele  goneau cu mare viteză fără să ţină cont de cei aflaţi pe străzi iar pe la 16,30 se auzeau deja primele focuri de arme, mai ales în centru.

Apoi, rafalele n-au mai contenit. Toată lumea era convinsă că se trage cu gloanţe oarbe iar demonstranţii din Piaţa Operei au urcat cu un drapel pe treptele catedralei şi au cântat „Hora Unirii” şi „Deşteaptă-te române”, un cântec patriotic interzis de comunişti. Un adevărat teatru de război În jurul orei 15,00, agitaţia reîncepuse şi în Calea Girocului, o mulţime de oameni protesta împotriva regimului. O primă coloană de tancuri a trecut spre oraş dinspre unitatea militară din Giroc iar de la unitatea din Buziaş venea o coloană de TAB-uri  şi câteva camioane cu militari, toate îndreptându-se spre pieţele din centru. Locuitorii au ripostat pentru a bloca înaintarea tancurilor, au baricadat şoseaua  cu un troleibuz pus de-a curmezişul acesteia şi au blocat accesul spre zona Soarelui.

În dreptul Parcului Poporului, un tramvai incendiat staţiona pe linie iar oraşul semăna deja cu un adevărat teatru de război. Dincolo de podul Neptun, spre sediul judeţenei de partid, armata blocase trecerea. Doar pe străduţe lăturalnice te puteai strecura până în centru, dar din apropierea castelului Huniazilor era imposibil sa treci de cordoanele de militari spre Piaţa Operei sau Piaţa Libertăţii. Timişorenii ieşiseră cu miile pe străzi. Câte un ofiţer de armată atenţiona cu discreţie:

„Mergeţi acasă, se va sfârşi rău”. Lumea striga către soldaţii tineri şi speriaţi care ameninţau cu armele: Şi voi aveţi părinţi, fraţi sau copii! Ce aţi spune dacă cineva i-ar ameninţa că-i împuşcă?” Nimeni nu credea însă că forţele represive vor folosi gloanţe adevărate. Mulţi dintre cei care nu fuseseră lăsaţi să ajungă în piaţă s-au îndreptat spre complexul studenţesc, unde s-a format o nouă coloană de manifestanţi, hotărâtă să forţeze intrarea în Piaţa Operei şi să se alăture celor care se aflau deja aici. Pe la ora 18,30 au început rafalele şi în Calea Girocului, se trăgea din toate părţile.

Oamenii încercau să vorbească cu soldaţii, explicându-le că şi ei sunt parte a poporului:

„Noi suntem poporul! Voi pe cine apăraţi?” Masacrul Şi totuşi, ceea ce părea de necrezut s-a întâmplat. După devastarea judeţenei de partid, după-masă, se dăduse ordinul de a se trage în populaţie. În jurul orei 17,00, represiunea s-a declanşat cu o violenţă la care nimeni nu s-a aşteptat şi primele victime, secerate de gloanţele ucigaşe, au început să cadă în Piaţa Libertăţii. Toţi cei care credeau că se va trage doar cu cartuşe de manevră au înţeles că nu e aşa când au văzut prăbuşindu-se în jurul lor primii oameni împuşcaţi. Tirul din piaţă s-a intensificat, lumea era îngrozită şi a încercat să se refugieze spre operă, spre Piaţa 700 sau Piaţa Unirii. Şi Piaţa Operei era blocată de trupe care nu permiteau nici ieşirea nici accesul în piaţă.

Foarte multă lume era adunată pe treptele catedralei, ale cărei porţi erau ferecate, iar la un moment dat, în jurul orei 19,00, militarii aflaţi în zona librăriei şi farmaciei au deschis, fără somaţie, un foc continuu. Mulţi s-au refugiat pe străzile laterale şi în parcul din spatele catedralei dar pe treptele acesteia au căzut  copii şi tineri, ucişi sau răniţi. În jurul orei 18,00 se adunase o mulţime de oameni şi în zona complexului studenţesc dar cei mai mulţi studenţi au rămas baricadaţi în cămine, pe întuneric. Se auzeau împuşcături şi din zona podului Neptun şi începuse să circule zvonul, din ce în ce mai alarmant, că se trage cu gloanţe de război. Curând, oameni care veneau dinspre centru sau dinspre podul Neptun povesteau că acolo se trage cu gloanţe adevărate, care le-au şuierat şi lor pe la ureche, că sunt morţi şi răniţi.

Aproape nimănui nu-i venea să creadă, dar nu după mult timp aveau să fie convinşi că acesta este adevărul. O coloană de maşini ale salvării a trecut în viteză spre centru şi înapoi, cărând răniţii la spitalul judeţean. Au trecut apoi multe maşini particulare care cereau să li se facă loc, pentru că transportă răniţi. Spre seară a început să se tragă cu gloanţe adevărate şi în cartierele oraşului, numărul morţilor şi al răniţilor era din ce în ce mai mare. Lupte crâncene au avut loc şi în Calea Girocului.

După ora 21,00, noi maşini grele au venit dinspre unitatea din Giroc şi au fost blocate de mulţime dar militarii au coborât şi au început să tragă. Locuitorii, disperaţi, duceau o luptă inegală cu tancurile şi încercau fel de fel de improvizaţii. Au căzut multe victime, morţi şi răniţi, iar împuşcăturile au continuat până târziu, în noapte, când tancurile care căzuseră în mâinile demonstranţilor au fost recuperate cu preţul unui adevărat măcel căruia i-au căzut victime şi oameni adăpostiţi în clădiri. S-a tras şi în Calea Lipovei, focul automat s-a declanşat dinspre unitatea militară şi mai mulţi oameni au căzut răpuşi de gloanţe. Morţi au fost şi în zona Pieţei 700.

Militarii au tras aproape într-una în aer dar cei care au ţintit în plin şi au ucis oameni au rămas nevăzuţi. Indivizii suspecţi Seara târziu, întreg oraşul era devastat. Dacă cu o seară înainte fuseseră sparte doar vitrinele dar nimeni nu se atinsese de bunurile aflate înăuntru, acum magazinele au fost incendiate şi jefuite, fără însă ca cineva să intervină. Au fost prădate magazinele din Piaţa Operei şi li s-a dat foc.

Vandalismul s-a revărsat mai ales asupra magazinului de blănuri, a parfumeriei şi a magazinului „Unic” de unde au  fost înşfăcate sticlele de vin spumos, la fel ca în alte magazine alimentare, deşi îndemnul repetat al demonstranţilor era „Fără violenţă”. Militarii aduşi să apere primăria nu au intervenit în nici un fel împotriva indivizilor extrem de suspecţi, instruiţi parcă anume să distrugă magazinele şi să provoace pagube, după un plan bine pus la punct, pentru a exista un motiv de intervenţie împotriva demonstranţilor,  care puteau fi acuzaţi că au  atentat la ordinea publică. Un jaf similar a avut loc în zona Pieţei Libertăţii şi a actualei pieţe Sf. Gheorghe. De la podul Neptun până în Piaţa Traian şi pe străzile din jur, marfa din magazine fusese scoasă şi aruncată pe trotuar sau luată pur şi simplu, în văzul lumii, şi transportată cu braţele sau cu cărucioare. Şi în Calea Girocului, echipe care păreau bine organizate au spart şi devastat magazinele, au aruncat marfa în stradă şi au călcat-o în picioare.

Ploaia În noaptea de coşmar care a urmat, focurile de armă s-au auzit fără contenire, până spre orele dimineţii. Au încetat în jurul orei 4,00, când o ploaie repede, ca de vară, cu fulgere şi trăznete, s-a abătut asupra oraşului. Avea să spele mult sânge vărsat de cei care avuseseră curajul să se împotrivească unui regim care nu mai putea fi suportat. După ce venise de la Bucureşti ordinul de reprimare în forţă a manifestanţilor, cumplita noapte s-a sfârşit cu 66 de morţi şi 196 de răniţi înregistraţi la procuratura militară.

Redactor Robert Bălan articol publicat de Andrei Marian Mihai