🇷🇴După ce a votat împotriva măririi alocațiilor, PSD vrea dublarea acestora de la 150 de lei la 300 de lei!

Deputații din Comisia de muncă au votat marți un amendament depus de social democratul Adrian Solomon, prin care alocațiile copiilor se vor dubla de la 150 de lei la 300 de lei. Legea urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaților care este for decizional.

Articolul propus de președintele comisiei de muncă, Adrian Solomon și adoptat de comisie:

Alocațiile vor fi în cuantum de:

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Au fost 16 voturi pentru și 6 abțineri. S-au abținut de la vot parlamentarii PNL.

„Acum PSD încearcă să ne copieze pe noi. Cred că această competiţie va fi înţeleasă aşa cum trebuie de toţi românii. PSD a fost trei ani la guvernare. PSD putea în trei ani de guvernare să majoreze alocaţiile pentru copii. Cu toate acestea, alocaţiile au fost majorate de către PNL. Orice fac acum arată că n-au fost în stare timp de trei ani de guvernare să facă absolut nimic decât să facă praf bugetul, să declanşeze cheltuieli nesăbuite, să sifoneze banul public, să-şi angajeze rudele, pilele şi toţi neisprăviţii în administraţia publică, iar acum încearcă să mai obţină încrederea unor oameni venind cu iniţiative populiste pentru care nu există niciun de suport bugetar”, a spus Orban

Redactor Robert Bălan articol publicat de Sonia Ivănescu