🇷🇴Deputații au decis miercuri să amâne reducerea TVA pentru două săptămâni!

Deputații au decis miercuri să retrimită la comisia de specialitate pentru 2 săptămâni proiectul privind scăderea taxei generale pe valoarea adăugată (TVA) de la 19 la 16 procente şi a celei pentru livrarea de alimente, de la 9 la 5%.Asta, după ce măsura care ar duce la ieftinirea tuturor produselor şi serviciilor din România a fost votată deja în comisia de buget a Camerei Deputaţilor – Camera fiind for decizional în acest caz.

Dacă s-ar vota şi în plen, decizia ar provoca o gaură de 10 miliarde de lei în buget, potrivit analiştilor.

Atât premierul Orban, cât şi preşedintele Iohannis s-au declarat împotriva scăderii TVA, pe motiv că ar arunca în aer bugetul. Asta, deşi iniţiativa legislativă, a fost depusă de liberali pe vremea când erau în opoziţie, dar, spun guvernanţii, este folosită acum de PSD, în scop populist.

Propunerea legislativă a PNL privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit raport favorabil la Comisia pentru buget – finanţe a Camerei Deputaţilor. Proiectul depus în trecut de 5 liberali a fost propulsat acum de PSD. Cei de la PNL au fost împotrivă.

PNL respinge o astfel de inițiativă

Dan Vilceanu, deputat PNL: “Dacă e atât de bine să reducem TVA-ul, de ce nu aţi respectat programul de guvernare să-l reduceți de la 19 la 18 la sută?”

Președintele comisiei: “Data viitoare! Am avut o moţiune, aveam şi noi un plan, asta e”.

Eugen Neaţa, deputat PNL: “E imposibil de preluat într-un calcul de impact bugetar pentru anul 2020 şi de aceea cu respect vă solicităm domnule preşedinte să amânăm decizia unui vot la acest proiect de lege până avem toate datele de la guvern încât să ştim că suntem şi în aplicabiliatea legii responsabilităţii bugetar fiscale şi în legea plafonaelor tocmai înainta spre asumare.”

Secretar de stat: “Punctul de vedere e în curs de elaborare, ce pot să vă confirm este că lucrăm pentru determinarea fisei financiare, astfel încât să putem să vă prezentăm o valoare privind impactul financiar.”

Premierul Orban nu susţine o asemenea măsură şi s-a dezis de proiectul depus în trecut de colegii săi liberali.

Ludovic Orban, premier: “Nu vom vota un proiect, chiar dacă aparține unui coleg de-al nostru, care a inițiat un proiect de lege ca parlamentar individual, și nicidecum din partea PNL.”

Proiectul de lege prevede, pe lângă reducerea de la 19 la 16% a TVA-ului general, şi reducerea la 5 procente, de la 9 cât e în prezent, pentru livrarea de alimente. Nici preşedintele nu e de acord cu aceasta măsură, nu acum.

Klaus Iohannis, preşedinte: “Sunt convins că în Parlament aceste chestiuni vor fi dezbătute și discutate și eu contez pe înțelepciunea politică a tuturor partidelor din Parlament. În final, pe cine să ajute să împovărezi un buget care deja are constrângeri semnificative?”

Redactor Robert Bălan articol publicat de Emilian Ionescu