🇷🇴Dincă a folosit substanțe pentru creșterea potenței înainte de a le viola pe Luiza și Alexandra

Conform Monitorul Justiției, Gheorghe Dincă, bărbatul în vârstă de 66 de ani, suspectat că le-ar fi ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, avea în casă, pe lângă o cremă cu venin de albine pentru dureri reumatice, și câteva pliculețe de Potent Plus.Acestea au fost ridicate din casa lui Dincă și expertizate, iar în urma analizei s-a descoperit ce conțineau pliculețele pentru potență.

„În urma expertizei – susţin surse judiciare – s-a constatat că în pliculeţele pentru potenţă erau capsule cu substanţe vegetale în care au fost identificate cafeină şi teobromină (compuşi cu efect excitant al sistemului nervos), acizi graşi, esteri de acizi graşi, steroizi şi urme de substanţe cu acţiune de creştere a potenţei precum tadalafil, vandernafil şi sildenafil„, se arată în Monitorul Oficial.

Cazul Caracal se apropie de final

De asemenea, în Monitorul Justiției este precizat faptul că toate probele biologice identificate până acum sunt ale lui Dincă, precum și rezultatul ADN care a arătat cert că este a Alexandrei.

La sfârşitul lunii noiembrie 2019, DIICOT l-a arestat pe Ştefan Risipiţeanu, care este acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu. De asemenea, au fost coroborate probe biologice ale acestuia identificate pe pilota de pe patul din camera casei lui Dincă.

Risipiceanu este acuzat că ar fi violat-o și bătut-o pe Luiza împreună cu Dincă, el recunoscând în fața anchetatorilor.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Irina Avram