🇷🇴Mama Alexandrei Măceșanu, mesaj pentru autoritățile române în scandalul provocat de fiul lui Dincă…

Teodora Măceșanu aduce în discuție pasivitatea organelor de lege, care i-au permis atacatorului să plece acasă după audieri, deși violența de care a dat dovadă Dincă jr., ca și modul în care a răbufnit, necesitau o cu totul altă abordare.Mesajul Teodorei Măceșanu

„Este ceva normal ca să agresezi niște reporteri, niște oameni pe stradă și să nu te întrebe nimeni de nimic, să îți dea drumul, să fii liber, să fii în voia ta, că nu te deranjează nimeni?! Sau chiar să pleci din țară, cum am înțeles că a făcut fiica lui Dincă, sora celui care a bătut jurnaliștii, că era și ea acolo ieri, iar azi a plecat din țară? E normal să îl duci la Poliție și după aia să îi dai drumul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Dacă noi făceam asta, niște oameni simpli, cred că ne-ar fi închis.

În schimb criminalii, violatorii, interlopii, tot felul de specimene, sunt libere să circule pe străzile României. Noi, în schimb, când plecăm de acasă trebuie să ne închinăm, să zicem «Doamne, ajută să nu ne întâlnim cu interlopii, că poate ne dă în cap, poate ne trafichează în alte țări. Timpul trece, lumea uităm, interlopii fac aceleași lucru, îșți văd de treaba lor, pleacp în străinătate, nimeni nu le face nimic!”, declară mama Alexandrei Măceșanu, una dintre victimele monstrului din Caracal, Gheorghe Dincă.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Sonia Ivănescu