🇦🇺🔥Australia: A fost declarata Starea de Urgentă in Sud-Estul tarii din cauza incendiilor de vegetație!

Autorităţile australiene au decretat joi stare de urgenţă pentru o durată de şapte zile în statul New South Wales (sud-est), a cărui capitală este Sydney, unde temperaturile record favorizează incendii uriaşe, notează AFP preluat de agerpres.Prim-ministrul acestui stat din estul insulei continent, Gladys Berejiklian, a invocat pentru a justifica decizia “condiţiile meteorologice catastrofale”. Peste o sută de incendii devastează statul de mai multe săptămâni, dintre care jumătate scapă controlului, provocând nori de fum toxici care sufocă Sydney, cel mai mare oraş din Australia.

Anunţul a fost făcut după ce ziua de marţi a fost desemnată de Biroul naţional de meteorologie (BoM) ca ziua cea mai caldă din Australia din istoria înregistrărilor meteorologice, cu o medie temperaturilor maxime înregistrate pe teritoriul ţării de 40,9 grade Celsius.

Precedentul record, stabilit în ianaurie 2013, era de 40,3 grade Celsius, a reamintit BoM care se aşteaptă ca şi această temperatură să fie depăşită din cauza propagării valului de căldură.

Organizaţiile profesionale ale medicilor au avertizat luni că oraşul Sydney se confruntă cu “o urgenţă de sănătate publică” din cauza fumului toxic provocat de incendii care sufocă oraşul de mai multe săptămâni.

Sute de incendii, legate mai ales de schimbările climatice, devastează Australia din septembrie.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Emilian Ionescu