🇷🇴Ministrul Mediului: “În acest mandat, politica Ministerului este toleranță ZERO față de tăierile ilegale!”

Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a anunțat miercuri seară rezultatele verificărilor făcute de specialiștii din minister în cazul exploatărilor forestiere din Valea Drăganului, unde sute de arbori au fost puși la pământ în Munții Apuseni. Exploatările forestiere din Valea Drăganului, au fost verificate de specialiștii din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

“Am dispus structurii centrale de control a Ministerului verificări urgente în teren”, a scris Alexe, miercuri seară, pe pagina de Facebook.

„În anul 2017, ca urmare a unei furtuni încadrată la categoria fenomene meteo extreme, fondul forestier din Valea Drăganului (jud. Bihor și Cluj) a fost într-adevăr afectat de doborâturi de vânt masive, estimarea iniţială a volumului ridicându-se la peste 450.000 mc, din care 250.000 doborâturi în masă.În urma acestora, administratorii fondului forestier afectat au emis acte de punere în valoare pentru recoltarea arborilor doborâți.

Controalele ulterioare au arătat însă că, pe lângă acești arbori, au existat și o serie de tăieri suplimentare, fără ca pentru acestea să existe avize legale de exploatare.

Acest caz face, în prezent, obiectul unei anchete comune a organelor judiciare și instituțiilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.”

Costel Alexe adaugă că „în acest mandat, politica Ministerului este toleranță ZERO față de tăierile ilegale!”

„Toți angajații din structurile noastre au obligația de a trata cu maximă seriozitate orice sesizare, iar vinovații vor trebui să răspundă în fața legii, fără excepție. Le mulțumesc, din nou, tuturor românilor care se implică direct în lupta noastră comună împotriva tăierilor ilegale de pădure!”, a subliniat el.

Redactor Robert Bălan articol publicat de Irina Avram