🇩🇪Germania: Berlinezii au comemorat cele 12 victime ale atacului terorist comis în urmă cu exact trei ani la târgul de Crăciun!

Berlinezii și-au comemorat joi cele 12 victime ale atacului terorist comis în urmă cu exact trei ani la târgul de Crăciun din capitala germană, transmite dpa, citată de News24Ro.Pe 19 decembrie 2016, tunisianul Anis Amri a intrat cu un camion în vizitatorii târgului de Crăciun organizat în apropierea bisericii memoriale Kaiser Wilhelm din Berlin, omorând 11 persoane şi rănind alte cel puţin 70. Amri îl ucisese deja pe şoferul camionului şi capturase vehiculul pentru a-l folosi la comiterea atacului.

O ceremonie oficială a avut loc joi după-masa la ora locală 19:30 (18:30 GMT), la ceremonie a participat și primarul Berlinului, Michael Muller.

La ora locală 20:02, ora atacului din 19 decembrie 2016, clopotele bisericii Kaiser Wilhelm au bătut de 12 ori în memoria celor 12 persoane ucise de Amri.

O comisie specială de anchetă creată de Bundestag (camera inferioară a parlamentului german) a fost informată joi că un ofiţer de poliţie scrisese despre Anis Amri, un cunoscut islamist radical, în jurnalul său de lucru.

Potrivit acestui document, un comitet antiterorist federal a discutat despre Amri în februarie 2016 şi a recomandat monitorizarea tunisianului de către autorităţile abilitate de la Berlin.

Anis Amri, care avea 24 de ani când a comis atentatul, a reuşit să se ascundă timp de patru zile. El l-a ucis mai întâi pe şoferul camionului, un cetăţean polonez, apoi a intrat cu vehiculul în trecători la târgul de Crăciun. Teroristul a fost apoi identificat în apropiere Milano, unde a fost ucis în urma unui schimb de focuri cu poliţia italiană.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat xe Andréi Marian Mihai