🇷🇴🎄Unde si cum va petrece Casa Regală a României Crăciunul și Revelionul ?

Custodele Coroanei Române, Margareta, şi Principele Radu, alături de Principesa Sofia, se vor afla de Crăciun şi Anul Nou la Săvârşin, a informat, vineri, printr-un comunicat de presă, Casa Regală.În ziua de 22 decembrie 2019, în intervalul orar 11,30 – 13,00 şi 15,00 – 17,00, Familia Regală va primi colindători la Săvârşin, în Satul Regal.

În ziua de 23 decembrie 2019, de la ora 11,00, Majestatea Sa Margareta va împărţi cadouri familiilor nevoiaşe din Săvârşin.

Cadourile vor fi oferite cu sprijinul Procter&Gamble România şi brandurilor sale Ariel, Fairy şi Lenor, precum şi al Electrolux”, se precizează în comunicat.

Tot pe 23 decembrie, de la ora 14,00, Majestatea Sa va prezenta presei bradul din Salonul mare al castelului şi masa de Crăciun din Sufrageria mare, iar de la ora 16,00 Familia regală va oferi cadouri angajaţilor de la Castelul Regal şi Ocolul Silvic din Săvârşin.

Ca în fiecare an, în ziua de Ajun, 24 decembrie, la ora 12,00, dubaşii din Săvârşin vor fi aşteptaţi în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal.În dimineaţa zilei de 26 decembrie, Familia Regală va participa la slujba din a doua zi de Crăciun la Biserica ortodoxă din comună.

Familia Regală va petrece privat restul zilelor de Crăciun şi Revelionul, la Castelul Săvârşin. 

Redactor Robert Bălan articol publicat de Andrei Marian Mihai