🇷🇴Este Oficial! Cazinoul din Constanța intra in sfârșit in Consolidare și Restaurare!

Compania Naţională de Investiţii a semnat, în urmă cu puţin timp, contractul pentru „Consolidarea şi restaurarea Cazinoului din Constanţa”, cu asocierea care a câştigat licitaţia pentru realizarea lucrărilor.“Felicit CNI şi pe toţi cei implicaţi pentru stăruinţa cu care s-au luptat ani de zile pentru ca această clădire simbol a României şi a Constanţei să fie scoasă din degradare şi pusă în valoare pentru turiştii români şi străini. Îmi iau angajamentul să susţin CNI să ducă la bun sfârşit acest proiect. În 2 ani, Cazinoul din Constanţa va redeveni perla litoralului Mării Negre”, a declarat ministrul Ion Ştefan.

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, asocierea Aedificia Carpaţi SA & SC Remon Proiect SRL & SC Profesional Construct Proiectare SRL & SC Tehnoinstal SRL a fost declarată câștigătoare, valoarea contractului fiind de 56.627.697,09 lei cu TVA. Durata contractuală de realizare a investiției este de 30 luni (din care trei luni dedicate activității de proiectare).

În cadrul contractului se vor executa lucrări de consolidare și restaurare ale clădirii principale (S+P+1E+M, pod parțial și rampă de acces către subsol), dar și a zonelor exterioare (reabilitare platformă terasă, rețele utilități, zid de apărare și balustradă).

După finalizarea lucrărilor, Cazinoul va fi redat circuitului public, redevenind un centru cultural și de divertisment care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziții etc., astfel fiind pusă în valoare cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau în țara noastră.

Cazinoul din Constanta este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice de la malul Marii Negre. Simbolul orasului a fost redeschis de curand pentru publicul larg si trebuie neaparat sa ii descoperi frumusetea in urmatoarea vizita in Constanta.

Istoric

Constructia pentru cladirea Cazinoului din Constanta a inceput in 1904 sub indrumarea arhitectului Petre Antonescu si a continuat in 1905 dupa planurile arhitectului francez Daniel Renard. Construita in stilul Art Nouveau sub influenta arhitecturii cazinourilor epocii, cladirea a fost inaugurata in 1910 si a mai suferit mici retusuri in 1912. La finalizarea lucrarilor, cladirea a primit atat laude cat si critici fiind vizate durata mare de constructie si aspectul estetic al Cazinoului.

In ciuda criticilor, in data de 15 august 1910 insusi principele Ferdinand asista la inaugurarea Cazinoului din Constanta, asftel edificiul devine un magnet pentru turistii instariti. La putin timp de la deschidere, Cazinoul de la malul Marii Negre devine unul dintre cele mai cunoscute din Europa. Interiorul era caracterizat de lux si opulenta, iar exteriorul de un rafinament unic pentru acea vreme. Teresa cladirii era locul preferat de intalnire al marinarilor, al turistilor si al indragostitilor. In fiecare seara in timpul verii erau organizate aici fie seri de dans, fie concerte.

Cazinoul de la Constanta in timpul Primului Razboi Mondial

In perioada Primului Razboi Mondial, Cazinoul din Constanta a fost transformat in spital, iar dupa terminarea razboiului s-a revenit la jocurile de noroc. In august 1916, cand au inceput bombardamentele asupra orasului Constanta, cladirea Cazinoului a fost folosita de catre Crucea Rosie pentru tratarea ranitilor. In urma bombardamentelor din timpul razboiului, structura Cazinoului a fost grav afectata si a necesitat reparatii urgente.

Dramele din interiorul cazinoului au facut inconjurul lumii, in apele marii gasindu-si sfarsitul multi dintre cei care veneau sa isi incerce norocul. Dupa ce-si pierdeau averile, multi dintre jucatori isi puneau capat zilelor in camerele de hotel sau se aruncau in mare. Totusi, asta nu-i impiedica pe impatimitii jocurilor de noroc sa strabata marile sa ajunga la renumitul local.

Starea actuala a Cazinoului de la Constanta

La inceputul anilor 1980, cladirea Cazinoului a suferit ultimele renovari care au adus imbunatatiri la nivelul decoratiunilor. In prezent, cladirea se afla in asteptarea unei noi reconsolidari, starea peretilor si a tavanului cladirii fiind departe de cea initiala.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Andrei Marian Mihai