🇷🇴Ludovic Orban despre moștenirea lăsată de PSD: “Există riscul ca la un moment dat să nu ajungă bugetul pentru a plăti salarii şi pensii!”

Guvernul şi-a angajat răspunderea în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2020.“Obiectivul nostru a fost acela de a reuşi până la data de 31 decembrie să adoptăm proiectul de buget şi bugetul asigurărilor sociale de stat. (…) Folosim în premieră o modalitate de adoptare a bugetului de stat care nu a mai fost folosită – procedura angajării răspunderii Guvernului. E o procedură legiferată în Constituţie şi spre deosebire de OUG are aspecte care o fac mai democratică. Am surprins cu angajarea răspunderii. Am aprobat foarte multe amendamente formulate de parlamentari. Dacă există formaţiuni care consideră că legea nu trebuie să intre în vigoare, au la dispoziţie instrumentul moţiunii de cenzură”, a declarat premierul Ludovic Orban, în plenul Parlamentului, la şedinţa comună de angajare a răspunderii pe buget.

Orban a atras atenţia că dacă nu se schimbă filosofia bugetară, dacă nu se prioritizează resursele din impozitele şi taxele plătite de cetăţeni, există riscul ca la un moment dat „să nu ajungă bugetul pentru a plăti salarii, pensii, subvenţii la fondul de pensii şi cheltuieli materiale şi servicii”.

„Aveţi încredere în acest buget, el a fost construit cu extrem de mare atenţie, încercând să asigurăm toate cheltuielile necesare, toate resursele financiare pentru a pune în aplicare legile, pentru a asigura resursele financiare în condiţii rezonabile pentru marile proiecte de investiţii şi pentru a creşte gradual calitatea serviciilor publice”, a conchis Ludovic Orban.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Emilian Ionescu