🇷🇴🎄🔥Banat: Focurile Păstorilor! Obicei În Preajun De Crăciun…(🎥Video)

În satele din Banatul Montan se păstrează un obicei vechi de sute de ani și unic în România.În satele de la poalele Muntelui Mic, tradiția merge mai departe. În satul Malu, dar și la Iaz, Var, Obreja, Glimboca de lângă Oțelu Roșu, în seara zilei de 23 decembrie, omenii ies pe la porți, după care merg, la colțul străzii.

Ajunul Crăciunului este așteptat de oamenii satelor la cruce de drum sau în fața bisericilor. Așteptarea nu se face ori și cum; ca să se încălzească și ca să alunge relele din sat, oamenii fac focuri în jurul cărora stau toată noaptea. Acestea simbolizează focurile aprinse de pastori ca sa se încălzească în noapte în așteptarea nașterii lui Iisus.

În satele de la Poalele Muntelui Mic există un obicei ce se pierde în negura vremurilor: focul din noaptea ajunului de Crăciun, adică 23 decembrie. Fiecare aduce de acasă câte un braț de lemne sau de paie, crengi uscate și mai ales, tuleii de cucuruz rămași de la vite. Toate acestea sunt arse în cruce de drum pentru a alunga relele și lucrurile urâte din sat.

Străzile din satele de la poalele Muntelui Mic sunt luminate de flăcările focurilor aprinse de tineri și copii. Acolo este momentul ca cei mici sa se pregătească de plecat în pițărăi iar cei mari cântă colinde.

Bărbații nu se dau în laturi de la un pahar de țuica iar tinerii fac câte o horă să se mai încălzească. DE cum se crapă de ziuă și cocoșii încep concertul lor, străzile se umplu de strigătele copiilor care aleargă de la o casă la alta strigând din toate puterile: ,,Pițărăi, pițărăiiiiii” .

Apoi, obosiți și cel mai adesea plini de funingine, copiii pleacă acasă să se culce fiindcă în seara ajunului de Crăciun îi așteaptă colindatul.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Ghicioi Mariana