🇷🇴Zeci de de nostalgici la Mormântul cuplului dictatorial al Ceaușeștilor! (🎥Video)…

Aproximativ 20-30 de persoane s-au adunat, în dimineaţa de Crăciun, la mormântul cuplului dictatorial, la 30 de ani de la execuţia celor doi. Cu o prezenţă din ce în ce mai redusă în fiecare an, nostalgicii au aprins lumânări, au depus coroane şi au recitat poezii în memoria Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu. 

”Cel mai bun conducător al României a fost Ceauşescu”, spune unul dintre ei. ”Şi acum va fi Cumpănaşu, Alexandru Cumpănaşu!”, completează altul. ”Fără politică d-asta modernă, fără Cumpănaşu!”, intervine un al treilea. După ce mai împărtăşesc experienţele din ”Epoca de Aur”, ia cuvântul un alt nostalgic:

”Noi aşa am ştiut să facem tot ce am făcut! În urma noastră rămân amintirile celor care îi critică, în sensul că o perioadă scurtă istorică, de 10 ani maxim, în care noi am suferit crâncen de lipsurile determinate de acest război pe care l-a dus statul român cu Partidul Comunist pentru ţara asta, în sensul de a-i câştiga independenţa şi suveranitatea deplină, pe care a şi câştigat-o în martie 1989. Aceste lucruri se pare că sunt minore, pentru mulţi este minor că românii au reuşit să construiască o clădire, aşa cum este Palatul Republicii, Palatul Parlamentului de astăzi, în care cei care condamnă şi critică îşi desfăşoară activitatea!” spune unul dintre participanţi.

Pe data de 25 decembrie 1989, TVR anunţa că Elena și Nicolae Ceaușescu au fost judecați de un Tribunal Militar Extraordinar. Cei doi au fost condamnați la moarte și le-a fost confiscată averea. Nicolae Ceaușescu, președinte al României (1974-1989), și Elena Ceaușescu au fost acuzaţi de genocid, subminarea puterii de stat, subminarea economiei naționale, infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci străine.

În urma sentinței, cei doi au fost executați prin împușcare, în după-amiaza aceleiași zile.

Nostalgicii regimului comunist îşi amintesc că sub dictatura lui Nicolae Ceauşescu aveau locuri de muncă asigurate, case şi spun ei, nimeni nu murea de foame. “Perioada comunistă pentru mine a fost cea mai frumoasă și cea mai bună, s-au construit cele mai multe uzine, cele mai multe blocuri”, a spus un bucureştean

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Andrei Marian Mihai