🇷🇴București: În ultimele 24 de ore, 1098 de persoane au avut nevoie de ambulanță în prima zi de Crăciun…

Medicii de la Ambulanță au avut peste 720 de cazuri de cod roșu și galben de rezolvat, din totalul celor 1110 de apeluri primite la 112. În plus, au fost înregistrate și 13 tentative de suicid.Managerul Serviciului de Ambulanță București, Alice Grasu, a prezentat datele de ultimă oră privind activitatea medicilor de pe Ambulanță în prima zi de Crăciun.

„În ultimele 24 de ore, 1098 de persoane au avut nevoie de ambulanță în prima zi de Crăciun. 726 au prezentat urgențe de cod roșu și cod galbene, 49 de persoane se aflau în locuri publice când au cerut ajutor la 112. 179 de persoane au prezentat probleme digestive. Au fost și 20 de peroane care au consumat alcool mai mult decât era permis.

De asemenea, 13 persoane care au avut tentative de suicid, din fericire toate au fost rezolvate cu bine”, a explicat Alice Grasu.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Ghicioi Mariana