🇷🇴De ce se închină românii la moaște? Răspunsul oferit de BOR…

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul proveniența practicii de cinstire a sfintelor moaște prin atingere și importanța evlaviei credincioșilor față de sfinți potrivit Basilica.roSfântul Evanghelist Luca confirmă această practică în Cartea Faptele Apostolilor, când Petru și Pavel vizitau comunitățile de creștini întemeiate, iar credincioșii căutau să se atingă de ei.

Evlavia manifestată de creștini în acest sens a continuat, iar în anul 107, când a murit la Roma Sfântul Ignatie, Episcopul Antiohiei Siriei, moaștele sale au fost prețuite de creștini „mai mult decât aurul și argintul lumii”, conform actului martiric.

Lămurind acest aspect al existenței milenare a practicii atingerii de sfintele moaște, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a îndemnat „să ne adresăm sfântului cu toată încrederea și convingerea că mijlocește și că obține pentru noi mulțime de haruri de la Dumnezeu”.

Întrucât cinstirea sfintelor relicve reprezintă pentru cei care și-au pierdut simțul credinței „un gest primitiv, un semn al lipsei de civilizație”, ierarhul a subliniat că încă din timpul vieții Mântuitorului ucenicii și mulțimile care-l înconjurau au practicat acest gest continuat chiar și după Înălțarea Domnului la cer.

Cinstirea sfintelor moaşte îşi găseşte un temei adânc în învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe.

Actul de cinstire a rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor apare în deceniile veacului apostolic şi continuă în veacul următor. Mântuitorul Însuşi vorbea despre calitatea deosebită pe care o dobândesc cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Său, primind în felul acesta arvuna nemuririi. Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că, „dacă ucideţi, cu duhul, faptele trupului, veţi fi vii“. Faptul că Biserica a cinstit de la început sfintele moaşte ne-o atestă, înainte de toate, Sfânta Scriptură.

După ce a fost tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, „ucenicii lui au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să-i dea de ştire lui Iisus (Matei 14, 12). De asemenea, „bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el“ (Fapte 8, 2). Cunoaştem din istoria Bisericii câtă cinstire i-a fost acordată atât capului Sfântului Ioan Botezătorul, când a fost aflat, cât şi sfintelor moaşte ale arhidiaconului Ştefan, care au fost răspândite până la Constantinopol, şi în Africa la Hippo, unde a slujit Fericitul Augustin.

Mai ales după încetarea persecuţiilor, relicvele sfinţilor au fost căutate, dezgropate, duse cu veneraţie, mai cu seamă în metropole bisericeşti şi reşedinţe episcopale. Tot în această vreme, întrucât de timpuriu bisericile se zideau mai ales pe mormintele martirilor, se împărţeau moaşte la toate bisericile spre a fi zidite în altarele lor.

Cultul sfinţilor se naşte aproape indisolubil legat de cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Creştinii rânduiesc de timpuriu ca ziua în care martirii primeau cununa muceniciei să fie socotită drept zi de naştere în împărăţia lui Dumnezeu şi să fie cinstită şi serbată la locul unde erau îngropate sfintele moaşte. În epoca apostolică, nu numai trupul, ci şi hainele şi obiectele pe care le foloseau Sfinţii Apostoli erau cinstite şi mulţi bolnavi se tămăduiau numai la trecerea peste ei a umbrei trupului Sfinţilor Apostoli.

Motivul pentru care Biserica cinsteşte sfintele moaşte nu este numai unul de ordin comemorativ, în amintirea martirilor sau a celorlalţi sfinţi ai Bisericii, ci pentru că moaştele sunt cu adevărat sfinţite, adică poartă pecetea dumnezeiescului, sunt purtătoare de har, întrucât s-au împărtăşit de slava şi puterea dumnezeiască.

Proslăvind sfintele moaşte pentru puterea minunată ce le-a fost dată de Dumnezeu, creştinul ortodox cinsteşte însăşi puterea dumnezeiască din ele.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Sonia Ivănescu