🇹🇷Lovitură pentru Erodgan de la Curtea Constituțională…

Curtea Constituţională turcă a decis joi că blocarea accesului la enciclopedia online Wikipedia în Turcia este o încălcare a libertăţii de exprimare, transmit Reuters şi DPA, scrie agerpres.Hotărârea deschide calea pentru reluarea accesului la site-ul Wikipedia pe teritoriul turc.

Măsura fusese luată în aprilie 2017 de guvernul de la Ankara în urma introducerii în Wikipedia a unor informaţii în care Turcia era acuzată de legături cu organizaţii teroriste.

Fundaţia Wikipedia, organizaţia non-profit care găzduieşte Wikipedia, a contestat în mai 2017 la Curtea Constituţională decizia de blocare a accesului la Wikipedia.

De asemenea, în luna mai a acestui an Fundaţia Wikipedia a prezentat acest caz Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Guvernul turc trebuie să îşi prezinte poziţia până pe 10 ianuarie 2020.

”Concluzia Curţii Constituţionale că este vorba despre o încălcare a libertăţii de exprimare în legătură cu Wikipedia nu este surprinzător. Ce e surprinzător este faptul această Curte a avut nevoie de doi ani şi jumătate pentru a lua o decizie”, a comentat Yaman Akdeniz, activist pentru drepturile omului şi profesor de drept la Universitatea Bilgi din Istanbul.

În opinia sa, amânarea acestei decizii a fost motivată politic. În ultimii ani, Turcia a restricţionat accesul la YouTube şi Twitter. ”Curtea a judecat în numai zece zile apelul contra interzicerii Twitter şi în 45 de zile apelul în cazul YouTube”, a adăugat Akdeniz.

Turcia blochează în prezent peste 288.000 de website-uri, conform aceluiaşi expert.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Emilian Ionescu