🇺🇦🎄Ucraina: Primul brad de Crăciun în orașul morții de la Cernobîl…(📸Galerie Foto)…

Foşti locuitori din Prîpeat, oraşul care găzduia cândva peste 47.000 de oameni, s-au întors în locul abandonat pentru a decora cu poze de familie un brad de Crăciun, iniţiativa fiind organizată de Asociaţia Tour Operatorilor din Cernobîl.Unii oameni au declarat jurnaliştilor de la Suspilne.Media că au adus şi decoraţiuni în formă de ceasuri, ca simbol „al trecerii timpului şi al faptului că oraşul nu va muri, ci va fi readus la viaţă”. 

Orașul nu a mai fost decorat de Crăciun de dinaintea accidentului nuclear, care a avut loc în 1986. 

Kateryna Aslamova, angajată a companiei Cernobîl Tour, a afirmat că aceasta este prima dată când foşti locuitori se întorc în Prîpeat, de la evacuarea în masă care a avut loc după cel mai grav accident nuclear din lume.Totodată, compania ar dori ca oraşul Prîpeat, precum şi alte părţi din zona de excludere, să facă parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.“Viaţa revine în Pripyat”, a declarat Yaroslav Yemelyanenko, fondator al Cernobîl Hub, potrivit BBC.“În fiecare zi, oraşul cândva abandonat este vizitat de turişti din toate ţările lumii, aceştia venind pentru că vor să înveţe despre istoria noastră, care a schimbat cursul evenimentelor din întreaga lumea”, a mai spus Yemelyanenko.Potrivit evaluărilor oficiale, explozia care s-a produs în dimineaţa zilei de 26 aprilie 1986 a împrăştiat 200 de tone de radioactivitate de peste 50 de milioane de currie, echivalentul a 500 de bombe atomice de la Hiroshima.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Andrei Marian Mihai