🇷🇴Noi informații în cazul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu…

Noi detalii incredibile în cazul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu.Unul dintre liderii de sindicat ai polițiștilor susține că primele date ale anchetei arată că fostul ministru al Economiei a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens cauzând astfel accidentul cu doi morți.

Ceea ce știu din sursă sigură e că domnul ministru a pierdut la un moment dat controlul. S-ar fi putut să fi vorbit la telefon, să nu fi fost atent sau să i se faă rău. Cel care circula pe sens invers nu a avut o reacție să tragă de volan. Chițoiu nu a fost audiat până la această oră, din informațiile pe care le dețin. El a fost transportat la spital, însă au fost audiați mai mulți martori.

Cele două mașini implicate vor fi expertizate, iar această procedură poate dura o lună, o lună și ceva. Cel vinovat va fi trimis în judecată pentru omor de inculpă în aceste situații”, a declarat Iulian Surugiu, reprezentant al Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

Redactor Sava Drăghici articol publicat de Sonia Ivănescu