🇷🇴Pompierii n-au avut un Crăciun liniștit! Peste 2.700 de situaţii de urgenţă s-au înregistrat la nivel naţional…

Aproximativ 5.500 de pompieri se află la datorie în fiecare zi din această minivacanţă.Pe 24 şi 25 decembrie, misiunile pompierilor au fost de ordinul miilor. Peste 2.700 de situaţii de urgenţă s-au înregistrat la nivel naţional, potrivit IGSU.

„Pompierii au intervenit pentru stingerea a 130 incendii, iar echipajele SMURD au acţionat în 2.320 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 13 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 69 de situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 176 misiuni de protejare a comunităţilor”, se arată în comunicatul IGSU.

Astfel,  2.241 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 10 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Ghicioi Mariana