🇪🇸🇷🇴Spania: Ancheta în cazul uciderii Cristinei de către soțul român a fost finalizată…

Procurorii spanioli au finalizat ancheta în cazul uciderii Cristinei de către soțul român, faptă petrecută pe data de 7 iulie 2018, în Lepe, provincia Huelva.Procurorii cer 26 de ani de închisoare pentru călăul care și-a ucis soția in fața fetelor…

Procurorii cer 25 de ani de închisoare pentru infracțiunea de omor și un an pentru nerespectarea ordinului care nu-i permitea acestuia să se apropie de ea. Oamenii legii au administrat probe pentru ca soțul criminal să nu aibă scăpare în fața justiției. 

Cristina, în vârstă de 24 de ani a fost ucisă prin înjunghiere la domiciliul ei de catre soțul care avea un ordin de restricție, pentru că acesta avuese și în trecut episoade violente. În momentul crimei, în casă se aflau și cele două fiice ale acestora, notează Europa Press, care citează din rechizitoriu. 

Totodată, procurorii cer decăderea din drepturile părintești pentru soțul acuzat de crimă. De asemenea, din cauza gravității faptei, Parchetul cere un regim de închisoare închis, cel mai drastic, fără posiblitatea de a trece la unul mai permisiv până ce nu va executa cel puțin jumătate din pedeapsa la care va fi condamnat. 

În ceea ce privește răspunderea civilă, Parchetul consideră că acuzatul trebuie să despăgubească cele două fiice, notate cu inițialele A.G.V. și D.A.V., prin reprezentantul său legal, pentru decesul mamei sale, cu suma de 135.675 de euro, iar fiecare dintre părinții Cristinei să primească 84.420 de euro de la acesta.

Omul care i-a dăruit două fetițe i-a fost călău. Cristina, ucisă cu lovituri de cuțit lângă copilele sale

Cristina, care ar fi împlinit 25 de ani pe 15 iulie, și iubitul ei locuiau într-o casă de pe strada Méndez Núñez din orașul Lepe (provincia Huelva), împeună cu fratele acestuia și cu soția sa, informează gazetadespania.es.

Anul acesta, pe 17 iunie, Cristina depusese o plângere împotriva partenerului său, privind violența domestică, la Comandamentul Gărzii Civile din oraș.

Dar, deși Curtea din Ayamonte a dat o ordin de protecție, prin care îi interzicea acestuia să se apropie la mai mult de 200 de metri de ea, sâmbăta dimineață, pe 7 iulie, în jurul orei 08.30, când cumnatul Cristinei și soția acestuia erau plecați la serviciu, D.V. a intrat în casă și, după o ceartă izbucnită între cei doi, a înjunghiat-o mortal.

O vecină care a auzit scandalul, în momentul în care a ieșit în stradă să vadă ce se întâmplă, l-a văzut pe bărbat urcându-se în mașină și demarând în grabă cu mașina fratelui său, el neavând nici mașină și nici permis de conducere.

Când a intrat în casă, a găsit-o pe Cristina plină de sânge și a anunțat imediat poliția și ambulanța, care – chiar dacă au ajuns la fața locului în mai puțin de patru minute – nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Imediat, grija agenților de la Garda Civilă a fost să le scoată din casă pe fetele Cristinei, fără ca acestea să-și dea seama de ceea ce s-a întâmplat. Au fost duse în casa unei vecine, spunându-le că mama lor este la muncă  și că urma să le ducă la plajă când se întoarce.

La aflarea vestii îngrozitoare, Premierul spaniol Pedro Sanchez a postat un mesaj pe twitter prin care își exprima solidaritatea față de familia și prietenii Cristinei, spunând că guvernul pe care îl conduce va depune toate eforturile și resursele necesare  pentru a pune capăt violenței domestice.

Redactor Sabău Ionela Pascu articol publicat de Andrei Marian Mihai